Arta, Piele naturala

Am intrat in atelierul de creatie vestimentara al Andrei Andreescu si am facut cunostinta cu o tanara artista care face parte din brigada noua a designerilor romani. Simplitatea decorului si spatiul primitor unde are expuse piesele vestimentare te conduc intr-o lume in care linistea si pacea merg mana in mana cu creativitatea si munca. Aici poti fi martor la intreg procesul de creatie al unei haine: de la desen, la tipar, croiala, coasere, proba, pana la produsul final.

Andra Andreescu spune clar si raspicat ca marea sa pasiune este design-ul vestimentar si iata si de ce:

1. Care a fost relatia ta cu moda, pana sa ajungi designer vestimentar?

„Enigmaticele desene semnate Raid... Imi face placere sa prezint un tanar artist – nu chiar debutant, a facut-o la Art Safary si la Simeza, intr-un spatiu care - daca exceleaza in aglomeratie la ceasul vernisajului -, prilejuieste apoi amatorului de arta cea mai mare intimitate cu opera. si poate ca rareori o lucrare de arta are atata stringenta nevoie de apropiere si de linistea unui spatiu al intimitatii pentru a fi privita, gustata, descifrata si decriptata cum au desenele lui Raid pe care vi le propune atentiei acum, in contextul atat de bogat al muzicii care ne copleseste pe toti, Galeria Rotenberg Uzunov.

Trebuie sa recunosc faptul ca atunci cand sunt in fata unei opere necunoscute, caut sa inteleg in primul rand daca si ce anume are de spus autorul, de multe ori si acesta necunoscut mie pana in clipa intalnirii cu opera. Adica nu atat stilistica, si nici limbajul nu ma intereseaza in primul rand, acestea sunt formularile unei sintaxe artistice implicite, la care cel care expune intr-o galerie serioasa a ajuns deja prin acumulari, rafinari si renuntari succesive, asadar ceea ce ma atrage si ma implica este prezenta unui continut nonverbal, dar sesizant, a unui stimmung personal reflectat de lucrarea ce-mi sta – enigmatica, inca, in fata, si care sa fie apt sa-mi deschida o cat de mica fanta a comunicarii cu artistul. Aceasta este si situatia in care ma aflu si eu, ca si dumneavostra, fata de desenele lui Raid.

Raid deseneaza, cum spune intr-un recent interviu, de cand se stie, si continua si acum, dupa studii academice, a o face din instinct si cu instinct, dar nu unul al senzualitatii, ci al cerebralitatii, unul care noteaza si comunica pulsiunile intime ale sufletului. Jurnal intim sau pagini de autoanaliza, practica de definire si de exorcizare a unei traume, angoase sau obsesii, desenele lui vorbesc nu doar despre sine ci despre o intreaga categorie umana.

Ce poate fi frumos intr-un moment intim dintre un barbat si o femeie? Ce forme imbraca dragostea declarata verbal, atunci cand devine fizica? Ce ne diferentiaza pe noi oamenii, de animale, cand ne referim la instincte primare?

O multime de intrebari se nasc din dorinta de a descoperi latura carnala a fiecaruia dintre noi si mai ales cand acestea se transforma in ceva vizual, cand devii spectator la un act, transpus pe un tablou. Si pana la urma, o pictura poate sa exprime orice, atat timp cat talentul artistului care-si asterne pe panza viziunea despre intimitate si explorare a propriei sexualitati razbate cu fiecare atingere de pensula.

Diana Manole face parte din gasca noua a pictorilor romani. O tanara care nu se teme de mentalitati si sparge barierele pudicitatii printr-o expozitie denumita clar, “Rerotikon”. 14 tablouri sunt expuse de pe 6 aprilie pana pe 30, la Galeria de Arta Rotenberg – Uzunov, 14 tablouri unde corpul uman este redat intr-o maniera erotica.

Cand un actor termina de interpretat un rol, nu-si lasa de-o parte si simtul artistic. El vede stari acolo unde noi nu observam decat un simplu peisaj. Asa se face ca si actrita Ada Condeescu, pasionata de fotografie inca de dinainte de a ajunge pe bancile Facultatii de Actorie, sa surprinda cu obiectivul sau o alta fata a cartierului bucurestean Colentina.

Inspiratia si-a gasit-o, dupa cum ne-a spus ea: "in lumina de acolo si, dincolo de aceasta, in spatiul acela salbatic, in combinatie cu aerul sufocant, apasator pe care blocurile mi-l dau. Ca sa folosesc un cliseu, senzatia de cutie de chibrituri. Impreunarea de sufocare cu libertate pe care o gasesti intr-un camp a fost inspirationala pentru mine. Libertatea este un fel de laitmotiv care se regaseste in fotografiile pe care le fac."

In fiecare imagine in parte, la prima vedere, iti sare in ochi cromatica, apoi intri usor intr-o stare de reflectare asupra lucrurilor inconjuratoare. Acolo unde blocurile gri si maidanul joaca un rol negativ, luminisul si vegetatia razbat spre a indulci intreg peisajul. Cum in viata nimic nu este niciodata intamplator, asa s-a intamplat si cu Ada si "Colentina":
“Fotografia are oarecum legatura cu actoria. Cam tot ce fac eu in ultimul timp are legatura cu actoria. S-a intamplat sa am aparatul foto la mine pe cand filmam pentru pelicula “Dincolo de calea ferata”. Pozele din expozitia “Colentina” au fost facute intr-o dimineata, dupa o noapte de filmare. Cu siguranta nu as fi fost niciodata la ora 5 dimineata, intr-un sfarsit de vara, in cartierul Colentina. Deci tot meseria, filmarile m-au dus in locul acela si mi-au indreptat atentia catre aceste cadre.”

In ziua de astazi, cand coboram zilnic sa mancam la restaurantul multinationalei sau planificam intalniri de afaceri in cele mai noi restaurante, orice invitatie de a manca in oras nu mai suna ca pe vremuri. Dar entuziasmul nu s-a pierdut ci… s-a transformat in cine pop-up. 

Andreea Beltic, unul dintre oamenii echipei care organizeaza cine pop-up in Romania ne explica: „Toate cinele astea se realizau in restaurante deja existente, deci cadrul era, oricum, mult mai organizat, insa ideea noua a fost sa ducem cinele astea intr-un cadru dezorganizat, intr-un cadru in care oamenii nu s-ar gandi sa vina sa cineze“.