De exemplu, gutuia nu doar ca este un fruct gustos, ci este si benefic pentru organismul nostru: ajuta la pierderea in greutate, contribuie la sanatatea digestiva, reduce colesterolul, creste puterea sistemului imunitar, previne bolile gastro-intestinale, calmeaza inflamatia etc.
Mancata ca atare sau gatita sub forma de supa sau tocanita, alaturi de radacinoase, precum telina, gutuia poate fi o varianta numai buna de incercat.
Iata o reteta de sezon, savuroasa si rapida:
Supa crema de telina si gutuie
Ingrediente:
1 telina mai mare; 1 gutuie; 2 salote; 2 catei de usturoi; ulei de masline; supa de gaina concentrata; o lingurita de chimion; un varf de cutit de scortisoara; 1 lingurita de zahar.
Mod de preparare:
Curatam telina, gutuia, salotele si usturoiul, le taiem in bucati mai mari si le punem intr-o cratita cu putin ulei incins, apoi turnam supa de gaina peste ingredientele solide, cat sa le acopere.
Se fierb la foc mic, timp de 20 pana la 25 de minute, sau pana cand legumele incep sa se inmoaie, amestecand din cand in cand, pentru a nu se lipi de cratita.
Dupa ce legumele s-au inmuiat, se toarna o cantitate suficienta de apa clocotita, pentru a le acoperi cu 2 cm peste. Punem capacul si lasam sa fiarba, la foc usor, timp de 20 pana la 25 de minute sau pana cand legumele sunt gatite complet. Dupa ce stingem focul, le lasam sa se linisteasca, apoi le turnam intr-un blender si transformam totul intr-o supa cremoasa.
Supa se serveste cu o lingurita de smantana si un varf de patrunjel, iar pentru o extra aroma, putem adauga o mana de alune taiate.