1. Unele batoane de cereale pot contine grasimi trans, de genul celor carora le gasim in margarina. Insa chiar si atunci cand contin grasimi sanatoase, tot ajung la 260 de calorii, ceea ce este enorm pentru o bucatica de mancare de 50 de grame.
2. Sunt prea dulci si au prea putine fibre. Un baton de cereale are maximum 3 grame de fibre, in conditiile in care avem nevoie de 25-30 de grame de fibre pe zi. Vestea proasta e ca dulceata acestor produse nu provine din foarte multa miere, ci din foarte multi indulcitori artificiali.
3. Batoanele de cereale contin conservanti. Trebuie doar sa va uitati la termenul lor de valabilitate. Unii producatori nu se limiteaza la conservanti, le adauga si coloranti, ca sa fie cat se poate de atractive.
Cel mai bine, spun specialistii, e sa va preparati singuri batoanele de cereale. Oricine o poate face, daca are rabdare. Acum sa vedem care este reteta lui Jamie Oliver, celebrul bucatar din Marea Britanie.
- Incalziti cuptorul la 185 de grade
- Tocati 75 de grame de migdale, pe care le amestecati cu 250 de grame de fulgi de ovaz si 40 de grame de seminte crude de floarea-soarelui sau de dovleac. Puneti-le intr-o tava si lasati-le in cuptorul incins pana capata o culoare aurie.
- Intr-o tigaie mica, incalziti foarte putin 100 de grame de miere si 6 lingurite de unt de arahide.
- Amestecati continuu, pana cand mierea si untul de arahide formeaza o pasta, dupa care dati tigaia deoparte si asteptati sa se raceasca.
- Luati un vas mai mare, in care puneti amestecul de migdale, fulgi de ovaz si seminte. Deasupra, turnati pasta de miere si unt de arahide. Amestecati bine de tot.
- E momentul sa adaugati niste fructe uscate. In principiu, puteti folosi 100 de grame de curmale, 50 de grame de caise si inca 50 de grame de coacaze.
- Adaugati un varf de sare si putina scortisoara, pentru aroma. Dupa care amestecati bine, din nou.
- Folosind o lingura mare de lemn, puneti totul intr-o tava de copt unsa cu un strat subtire de ulei. Presati bine, astfel incat sa aveti o masa compacta.
- Bagati tava in cuptor si lasati-o acolo 15 minute.
- Scoateti tava din cuptor, lasati-o sa se raceasca, dupa care va puteti taia batoanele de cereale in forma dorita.
Prepararea cap-coada dureaza 40 de minute, iar daca respectati cantitatile, veti obtine 16 batoane de cereale foarte sanatoase.