Spunem deseori ca este mai usor sa previi decat sa tratezi. O abordare precauta, pe care ar trebui sa o adoptam in ritualurile noastre de frumusete si anti-ageing. Cercetarile cele mai recente demonstreaza fara putinta de tagada ca nu este niciodata prea devreme sa incepem sa ne preocupam de felul in care va imbatrani pielea noastra.
De imbatranit, vom imbatrani cu totii. Nu e loc de dezbatere pe aceasta tema. Important este insa, cum alegem sa o facem. Pentru ca este evident, evolutia medicinei estetice in ultimii ani ne permite acum sa alegem cum, cand si cat sa imbatranim.
De la grija de a avea o alimentatie sanatoasa si o piele bine hidratata, pana la cele mai avansate proceduri si tratamente de intinerire, modalitatile prin care putem asigura sanatatea si prospetimea tenului nostru sunt aproape nelimitate. Iata cateva dintre ele.
ALIMENTATIA SANATOASA: este probabil primul pas si cel mai usor de facut daca doriti o piele stralucitoare. Avantaj : o dieta bogata in vitamine si minerale va este benefica pentru intregul organism, nu numai pentru piele. Frumusetea vine din interior, asa ca aveti grija ca interiorul dumneavoastra sa isi primeasca zilnic doza de fructe si legume. Vitamina C luata din citrice, broccoli, kiwi este esentiala pentru productia de colagen si este un super anti-oxidant. Vitamina E protejeaza pielea de stress oxidativ si ajuta la sanatatea ei, a parului si a unghiilor. O putem gasi in migdale, alune, seminte de pin, ulei de floarea soarelui. Desi este ideal sa mancam mai putin gras, corpul nostru are totusi nevoie de grasimi. Asa numitele grasimi «sanatoase» se gasesc in avocado, peste gras (somon), nuci si seminte, si furnizeaza acizi grasi, care hidrateaza pielea, pastrand-o supla si elastica.