Despre limitele chirurgiei estetice si momentul cand chirurgul trebuie sa spuna „NU”

de Oana Gharbi

Pin It
Despre limitele chirurgiei estetice si momentul cand chirurgul trebuie sa spuna „NU”

“Less is more” ar fi varianta englezeasca al lui “Ce e mult, strica”. Doua proverbe cu aceeasi semnificatie, apartinand unor culturi diferite, si care se aplica de minune si in domeniul chirurgiei estetice. Desi pare greu de crezut, inceputurile operatiilor plastice se situeaza undeva in Egiptul antic, intre 3000 si 2500 BC, cand intr-un text medical au fost mentionate tratamente chirurgicale pentru fracturi de piramida nazala.

Ulterior, acelasi gen de operatii au fost realizate in India de catre celebrul medic Sushruta.
Medicii europeni s-au inspirat de la indieni si au inceput sa realizeze rinoplastii abia la inceputul secolului 19.
Fiind initial de natura reconstructiva, mai ales dupa cele doua razboaie mondiale care au lasat in urma sute de mii de mutilati, medicina plastica isi dezvolta componenta exclusiv estetica abia mult mai tarziu, o data cu aparitia antibioticelor si anesteziei.
Inventia social media este responsabila in ultimii ani de un boom imens in domeniul chirurgiei estetice. In 2014, numai in Statele Unite au fost realizate aproape 16 milioane de proceduri, adica dublu fata de inceputul secolului 21. Cele mai frecvente cinci interventii sunt augmentarea mamara, liposuctia, reductia mamara, blefaroplastia(sau operatia pleoapelor cazute) si abdominoplastia.

Un enorm avant in acest domeniu il cunoaste in prezent Asia, unde China si India reprezinta cele mai mari piete ale chirurgiei estetice.
Motivele pentru care recurgem la chirurgia estetica pot fi multiple, insa consultatia cu chirurgul specialist trebuie sa scoata la iveala daca aceste motive tin de dorinta pacientului de a se simti mai bine in propria piele, sau sunt efectul unor probleme psihologice pe care o operatie estetica nu le poate rezolva.
O operatie estetica trebuie facuta numai pentru sine insusi, nu pentru a raspunde asteptarilor sociale, de apartenenta a unui grup, sau in speranta ca efectul acestei operatii va poate schimba viata total.
O operatie estetica va poate ajuta sa pareti mai tanar, va poate armoniza trasaturile si reda increderea in propria persoana.

Dar nu va poate intoarce cu zeci de ani in urma, nu va poate face mai popular si in mod sigur nu va poate transforma intr-o persoana noua.
De aceea, inainte de a va imbarca in aceasta aventura, este bine sa va consultati cu un specialist recunoscut, care sa va explice la ce anume sa va asteptati, si care la nevoie, sa stie sa va spuna NU.
Doctorul Constantin Stan, fondator al clinicilor CRONOS MED este de parere ca desi limitele personale in materie de interventii estetice trebuie sa si le puna fiecare pacient in parte, chirugul joaca un rol extrem de important in definirea acestor limite. El considera ca indiferent cat de complicat poate parea in relatia cu pacientul, sau cat de contraproductiv poate parea pentru economia clinicii, un chirurg trebuie sa stie sa refuze o interventie pe care o considera inutila sau nepotrivita.

Intr-adevar, atunci cand chirurgul plastician va refuza o operatie, nu o face pentru ca nu va place personal, nici pentru ca nu are nevoie de banii dumneavoastra, ci pur si simplu pentru a va proteja. Probabil ca nu intruniti criteriile necesare pentru procedura, ori si-a dat seama ca asteptarile dumneavoastra sunt mult mai mari decat ce poate operatia in sine sa va aduca, sau considera ca aceasta nu va este necesara si va poate aduce mai multe dezavantaje decat beneficii.
Rolul chirurgului este in acest caz unul dificil. El trebuie sa fie un profesionist desavarsit si sa va evalueze corect din punct de vedere fizic in vederea operatiei, fiind in acelasi timp un fin psiholog care sa inteleaga ce sta in spatele dorintei dumneavoastra de va modifica aspectul fizic, si in ce masura rezultatul operatiei va putea corespunde asteptarilor pe care le aveti.

Din pacate, dorinta de a atinge perfectiunea fizica, alimentata in ultimii ani de expunerea la retelele sociale, si indeosebi la Instagram naste un cerc vicios. Fie ca sunt nemultumiti de rezultatele unei operatii si atunci solicita o alta, si apoi o alta, in ideea de a repara ceva ce e greu de reparat (o operatie estetica fiind ireversibila) fie ca sunt foarte multumiti si atunci doresc mai mult si mai mult in ideea de a atinge un soi de perfectiune, riscul dependentei de chirurgia estetica este real.
Si aici trebuie sa intervina chirurgul plastician, si sa spuna stop goanei dupa perfectiune, pentru ca de fapt, perfectiunea nu exista, si chiar daca ar exista, oare cat de frumoasa ar fi?

Pin It

Comenteaza articolul

Articole similare

Descopera alte materiale care au legatura cu subiectul acestui articol.

Cele mai citite
Estetica Premium by Andreea Berecleanu on Facebook EsteticaPREMIUM pe
Facebook
Follow US on Google+ EsteticaPREMIUM pe
Google+
Follow Estetica Premium on Pinterest EsteticaPREMIUM pe
Pinterest
Follow EsteticaPremium on Youtube EsteticaPREMIUM pe
Youtube
web tasarım vds vds sunucu mersin gergi tavan
web tasarım vds vds sunucu mersin gergi tavan