Serumul este un produs de ingrijire a pielii, cu o textura mult mai usoara, decat cea a unei creme hidratante, si poate avea un spectru larg de functiuni. De obicei, contine ingrediente active care patrund cat mai adanc posibil in straturile pielii. De aceea, acesta trebuie aplicat direct pe piele, dupa demachiere si toner, de asemenea, si inaintea cremei hidratante si celei cu protectie solara. Serumul poate fi folosit atat dimineata, cat si seara, insa, atentie, el nu inlocuieste crema hidratanta, ba mai mult, chiar ii intensifica efectul de hidratare.
Este bine sa folosim serumuri pentru a rezolva anumite probleme ale pielii, de exemplu, riduri, pete pigmentare sau hiperpigmentare si chiar pentru prevenirea si tratarea acneei. De multe ori, pretul destul de mare al serumurilor ne tine pe loc, insa argumentul decisiv este acela ca au ingrediente active care chiar dau rezultate si vorba aceea, merita banii.
Crema hidratanta are o textura mult mai groasa si mai cremoasa decat serumul. Scopul ei principal este de a hidrata pielea si a preveni pierdera apei. Exista, bineinteles, creme care contin ingrediente suplimentare, precum cele anti-rid, insa, pentru a rezolva cu succes probleme mai serioase, trebuie sa apelezi la specialisti si apoi la un serum recomandat de ei.
Si recomandarea noastra este, bineinteles, sa te duci la un medic dermatolog foarte bun, iar el iti va identifica tipul de piele si va putea decide ce este mai bine pentru tine: serum sau crema hidratanta, sau amandoua. Daca nu ai probleme cu tenul si ai deja o rutina de ingrijire de care esti multumita, nu este cazul sa schimbi ceva, insa daca observi ca ceva nu este in regula, nu ezita sa te documentezi si sa ceri parerea medicului.