Ce fac noua luni de sarcina corpului unei femei?

Pin It
Ce fac noua luni de sarcina corpului unei femei?

Cand o femeie afla ca este insarcinata, primele ei griji sunt sa-i pregateasca un cuib primitor puiului ei si sa invete cum sa aiba cel mai bine grija de el, nicidecum modul in care corpul i se va schimba dupa sarcina: vergeturi, celulita, aripioare, sani lasati. 

Ce se intampla atunci cand jobul are ceva de spus asupra modului in care aratam dupa sarcina? 

Catalina Alexandra Grama (Jojo) n-a avut o sarcina clasica: „Eu sunt un caz atipic pentru ca, pe tot parcursul perioadei in care am fost gravida, stiam foarte bine ca dupa ce voi aduce copilul pe lume, am de indeplinit niste contracte foarte importante. Si atunci n-am avut o sarcina ca oricare alta, ci am incercat sa fiu foarte atenta din punct de vedere al alimentatiei, pentru ca vezi, toate lucrurile au decurs bine, slava Domnului“.

„Sunt putine femei norocoase care au o elasticitate si un bagaj genetic foarte propice pentru a arata cat mai repede foarte bine, la fel ca inainte“, subliniaza dr. Dana Jianu, chirurg plastician. 

Care sunt sacrificiile facute pentru o revenire postnatala rapida?

Cele mai multe femei fac eforturi si sacrificii pentru ca recuperarea sa fie cat mai usoara - yoga prenatal, masaj, plimbari dar si alimentatie echilibrata. „N-am mancat pe toata perioada sarcinii seara si niciodata dulciuri. Cred ca am mancat, nu stiu, 3 patratele de ciocolata… ca sa iti dai seama cat de ambitioasa am fost“. Asta credem si noi despre Jojo. 

Artista a parasit maternitatea doar cu 3 kg si jumatate in plus, pe care le-a pierdut in primele doua saptamani dupa sarcina. Corpuri diferite, metabolisme diferite: sunt cazuri in care e nevoie de mai multa preocupare pentru propria infatisare dupa nastere.

Transformarile dupa sarcina sunt spectaculoase. Dar e nevoie de munca si determinare.

Giulia Nahmany: „Nu pot sa spun ca-i un lucru usor sa treci printr-o nastere si, in mod special, la a doua nastere pe care am avut-o, a fost un mic soc pentru mine. Nu credeam ca de la 100 de kg, cat am avut cand am nascut-o pe Caroline, prima fata, sa ajung sa am 56 de kg, sa ma simt bine in pielea mea, sa imi doresc sa traiesc, sa descopar lucruri noi“.

Si pana la urma, despre asta este vorba: sa reusim sa ne simtim bine cu noi insene. Dar cum facem asta? Costul pe care il platim pentru minunea de a putea aduce copii pe lume este acela ca, indiferent daca revenim la greutatea initiala, corpul nostru va avea o forma diferita iar calitatea tesuturilor va fi afectata.

Chiar daca ajungem la greutatea de dinainte de sarcina, corpul nostru nu mai este la fel

Dr. Dana Jianu ne explica ca uneori, sportul si dietele nu mai pot schimba mare lucru: „Sunt paciente care atunci cand se ridica din pat, abdomenul pur si simplu proemina inainte si nu din cauza pielii si nici a grasimii ci din cauza muschilor care nu mai pot sa tina drept abdomenul. Si nu mai pot sa faca nici sport“.

Care sunt solutiile pentru un abdomen proeminent si vergeturi? 

Iar aici singura solutie este abdominoplastia. Vestea buna este ca se poate combina cu tratamente regenerative precum injectiile cu celule stem care pot sa imbunatateasca aspectul vergeturilor proeminente.

„Si, eventual, adaugam tratamentul cu plasma imbogatita cu plachete sanguine (PRP sau cunoscutul lifting al vampirului) dupa care mai adaugam noi si laser“, adauga chirurgul Dana Jianu. 

Sau alegem metoda preventiei, asa cum fac vedetele. Zane Zviedre, terapeut din Marea Britanie ne impartaseste secretul Victoriei Beckham. „Victoria Beckham foloseste uleiul de camelie japoneza. Ajuta pielea sa se intinda fara sa se crape. Previne aparitia vergeturilor si lasa pielea hidratata, fina, intr-o conditie excelenta pentru ca aceasta sa-si revina dupa nastere“. 

Ce rol au corsetele sau braurile in redobandirea taliei de odinioara?

Un abdomen care nu este plat ne poate compexa inca de dinainte sa fim mame. La Hollywood se practica un exercitiu desprins din epoca victoriana: waist trainingKim Kardashian si surorile ei sunt cunoscute pentru faptul ca poarta corsete pentru a-si sublinia talia. Se pare ca ajuta si dupa nastere iar pentru lamuriri, am apelat la cunostintele dr. Dana Jianu:

„In general, probabil ca acest brau, acest corset ajuta la mentinerea unei posturi mai corecte a corpului, a abdomenului si nu mai ai aceasta senzatie de destindere, aceasta senzatie de relaxare extrema a abdomenului care apare dupa sarcina“. Deci are un rol psihologic.

Ce solutii exista pentru sanii lasati?

Cand vine vorba de sani, insa, nicio idee nu ne poate scapa de chinul de a-i vedea in oglinda mai mici si mai lasati cu fiecare sarcina. Adica sunt numai buni pentru indicatia de marire a sanilor cu ridicare (lifting). De asemenea, se poate intampla ca sanul sa se mareasca foarte mult si sa ramana asa, marit.

Cea din urma schimbare descrisa de chirurgul plastician pare visul oricarei femei. Dar stiti cum se spune: 9 luni ii trebuie corpului sa se transforme pentru sarcina si inca 9 luni dupa sarcina pentru a avea a reveni la o forma stabila. Asa ca sa nu ne grabim cu interventiile estetice, nici daca soldurile, coapsele sau bratele noastre striga dupa lipoaspiratie.

Cu parul lipsit de vitalitate ce facem?

Pana una-alta, ne putem ingriji de par. Da, acel par viguros si stralucitor din perioada lehuziei pare incet-incet sa-si dea duhul dupa sarcina. Solutia? Masti cu ulei de argan sau transfer de nano-grasime, celule stem si PRP.

„Toate au rolul sa stimuleze deja celulele stem rezidente la baza foliculului pilos si in scalp, si au rolul de a stimula vascularizatia. Pentru ca acestea sunt cheile regenerarii parului: celulele stem regenerative si vascularizatia. Si marea majoritate, dupa 1-2-3 tratamente regenerative vede diferenta: parul nu mai este asa-numitul par de pisica, rar, fara stralucire si deshidratat, ci este un par elastic, un par stralucitor, un par care creste mai des si care se revitalizeaza“, ne explica dr. Dana Jianu. 

Multumim fotografei Jade Beall pentru minunatele portrete (folosite in ilustratia materialului) care descriu mai bine ca orice transformarile prin care trece corpul unei femei in timpul sarcinii si dupa. Doctrina ei artistica vrea sa ne inspire sa ne acceptam corpul si sa intelegem ca nu incetam sa fim femei si mai ales femei frumoase dupa sarcina. Orice urma, vergetura, umflatura este semnul unei minuni pe care doar noi, femeile, o putem experimenta. 

Pin It

Comenteaza articolul

Articole similare

Descopera alte materiale care au legatura cu subiectul acestui articol.

Cele mai citite
Estetica Premium by Andreea Berecleanu on Facebook EsteticaPREMIUM pe
Facebook
Follow US on Google+ EsteticaPREMIUM pe
Google+
Follow Estetica Premium on Pinterest EsteticaPREMIUM pe
Pinterest
Follow EsteticaPremium on Youtube EsteticaPREMIUM pe
Youtube