Prima incercare de augmentare mamara a avut loc in 1895, cand Dr. Vincenz Czerny a realizat ceea ce azi am numi transfer autolog de grasime, excizand un lipom si implantand grasimea in sanii unei paciente. Multi ani mai tarziu, prin anii 50, a inceput moda fillerelor, cu substante care mai de care mai putin biologice, pentru ca primul implant real cu silicon sa fie realizat in 1962 pe o pacienta din Texas, care inca traieste, si inca poarta acele implanturi.
Astazi, augmentarea mamara este a doua cea mai populara forma de chirurgie estetica, atingand un numar de 1.5 milioane de femei operate in 2010.
Desigur, totul a inceput in America…
Influentele anilor 50 conduceau toate spre ideea ca un bust frumos e un bust generos. Era epoca in care se nastea Playboy si se lansa papusa Barbie. Maryllin Monroe si Jane Russell asortau sani voluptuosi la o talie de viespe iar de cealalta parte a oceanului, Casa Dior prezenta noua tendinta: silueta plina de curbe, tip clepsidra.
Sutienele cu bureti era in topul vanzarilor, insa femeia americana incepuse sa vrea mai mult decat atat.
Moda care a inceput cu implantarea de bureti pe post de proteza mamara a cunoscut o evolutie senzationala cand au aparut implanturile pe baza de silicon.
Desi initial acestea nu existau decat in patru marimi: petite, mic, mediu si mare, implanturile cu silicon au revolutionat lumea chirurgiei plastice. Pana la inceputul anilor 70, implanturile aveau forma de lacrima si erau umplute cu un gel de silicon cu textura groasa.
In anii 70 si pana in 1982 au fost folosite implanturile rotunde, cu invelis subtire si gel inca si mai gros decat cel folosit initial. Dupa 1982 protezele mamare au suferit imbunatatiri pe mai multe planuri: pacienta putea alege fie forma rotunda fie pe cea in forma de lacrima, iar suprafata invelisului a devenit texturata, ceea ce a permis o mai buna mentinere a pozitiei implantului.
Inceputul anilor 90 aduce o ameliorare considerabila a continutului: aparitia gelului coeziv.
In zilele noastre implanturile cu silicon beneficiaza de invelisuri texturate, unele cu fibra de matase-un material natural pe care organismul este mult mai putin probabil sa il respinga. Continutul protezelor a evoluat si el in mod uimitor. Gelul nu numai ca nu mai curge din implant, dar si in cazul in care proteza este taiata pe din doua, coeziunea gelului din interior face ca acesta sa nu migreze.
Testele mai putin stiintifice si mai mult de amuzament si curiozitate, in care masini de mare tonaj trec cu roata peste implanturi cu silicon de ultima generatie, fara ca acestea sa se sparga, fac deliciul social media si dau curaj multor paciente preocupate de rezistenta in timp si la eventuale socuri, ale implanturilor mamare.
Nu numai forma si continutul protezelor a evoluat in timp, ajungandu-se in acest moment la peste 450 de tipuri de implant la nivel mondial, dar si felul in care se realizeaza alegerea implantului de la o pacienta la alta a cunoscut modificari majore.
Astazi exista aplicatia Crisalix, conceputa pornind de la o idee originala a Dr Constantin Stan, prin care pacienta este scanata cu ajutorul unei tablete, iar apoi sunt realizate simulari cu diverse tipuri de implanturi, vizibile pe un ecran in marime naturala. Pentru persoanele nehotarate, curioase sa cunoasca inca inainte de operatie rezultatul final al acesteia, Crisalix reprezinta o inventie majora, imbratisata de numeroase clinici la nivel mondial.
Desi gama de proteze mamare este astazi atat de larga, si infinit mai aproape de prefectiune decat ce se propunea la inceputurile acestui tip de operatii, trendul este acela al unei ameliorari constante si continue.
Brandul B-Lite apartinand companiei germane Polytech propune incepand de anul acesta un tip de implanturi cu 30 la suta mai usoare decat implanturile obisnuite. Realizata cu o tehnologie utilizata de NASA, aceasta proteza contine in interior un gel coeziv care incorporeaza microsfere minuscule.
Faptul ca acest implant este in mod sensibil mai usor decat implanturile clasice il face alegerea perfecta pentru persoanele active, sportive sau cu tesut de sustinere slab. Tehnica chirurgicala este aceeasi ca in operatiile de augmentare cu implanturi clasice, iar conceptul de “greutate mai mica, acelasi volum” reflecta un real progres, deoarece este pentru prima data cand la crearea unui implant se iau in calcul factorii de stress biomecanic si se reuseste reducerea lor.
Este demonstrat ca o reducere cat de mica in greutate a implantului scade forta gravitationala asupra sanului. Fiind cu 30% mai usoare decat implanturile clasice, implanturile B Lite sunt concepute sa reduca stresul asupra tesuturilor moi pe termen lung.
Pe langa implanturile cu silicon, la mijlocul anilor 60 apare in Franta primul implant cu solutie salina. Noutatea in acest caz a fost posibilitatea de a realiza o incizie mai mica si mai putin vizibila, invelisul implantului fiind introdus gol, si umplut ulterior, dupa pozitionarea lui in san. Este important de mentionat ca in anii 60 si in urmatoarele trei decenii, gelul folosit ca umplutura in protezele siliconice nu era coeziv si nici invelisul nu avea rezistenta pe care o au implanturile de astazi. Riscul ruperii unei proteze de silicon era demn de luat in seama, iar efectele adverse notabile, in conditiile in care siliconul respectiv incepea sa se scurga. Protezele cu solutie salina au oferit riscuri mult reduse din acest punct de vedere, nu pentru ca ar fi fost neaparat mai rezistente la socuri, ci pentru ca solutia salina, in caz de scurgere, era absorbita in mod natural de catre organism.
In prezent, si implanturile saline exista in diverse forme, marimi si proiectii, dar nu mai prezinta aceleasi avantaje asupra implanturilor cu silicon, acestea din urma evoluand enorm si devenind extrem de sigure si garantate de producatori.
