Din cand in cand caut ceva care sa ma inspire si, trebuie sa recunosc, cel mai mult ma misca echilibrul dintr-o fotografie. De ceva vreme sunt cu ochii pe o artista cu un ideal care, in randul fotografilor, este un fel de piatra filosofala. Mihaela Noroc a inceput sa fotografieze chipuri frumoase iar acum lucreaza la Atlasul Frumusetii, un fel de antologie a naturii si originii frumusetii.
Strabate lumea in lung si lat ca sa gaseasca chipurile care exprima cel mai bine diversitatea frumusetii naturale. Din Europa de Vest in triburile africane, din Rio de Janeiro in China, Mihaela incearca sa surprinda originile si cultura; cele doua coordonate determina frumusetea unei fizionomii. Naturaletea, sinceritatea, autenticitatea si capacitatea de a ne accepta si de a fi ceea ce suntem intr-un anumit context ne face frumosi. Asta crede Mihaela si asta cred si eu. Nu exista oameni urati; orice defect sau asimetrie dispare odata ce apuci sa cunosti modul in care simte si se exprima un om bun. Secretul unei infrumusetari instante este, in opinia mea, un zambet larg, autentic.
Dincolo de faptul ca dezvolta un proiect romanesc unic, Mihaela surprinde esenta a ceea ce noi, femeile, ar trebui sa intelegem si sa ne asumam „intr-o lume a globalizarii in care imbracamintea, comportamentul si gusturile oamenilor tind sa se uniformizeze, cred ca adevarata frumusete feminina inseamna tocmai sa-ti asumi originile si sa te bucuri de elemente din cultura ta, lucruri care te fac diferita. Altfel spus, frumusetea inseamna diversitate“.