;)
Nici nu stiu ce sa te intreb mai intai… Am sa cedez tentatiei sa te intreb cum e sa traiesti cu un om ai carui ochi sunt deprinsi sa vada cele mai mici defecte ale femeilor… (fizice, desigur). iti creeaza asta vreun complex? Ai vreo teama ca maine va vedea ceva ce azi nu vede?
Stii ce mi se pare culmea? Ca prima intrebare din acest interviu se refera la perceptii. Cred ca asta a inceput sa ne consume mai multa energie decat e cazul. Traim intr-o lume a aparentelor si a perceptiilor, iar eu vrand-nevrand, fac parte din ea. Am fugit si fug cat pot de partea superficiala a vietii, de tot ce are legatura cu efemerul, cred in sufletele oamenilor. De asta ma indragostesc. Apoi, vine restul. Profesii, compatibilitati, discutii. Ca sa revin la intrebarea ta directa, Constantin nu m-a privit niciodata ca pe o pacienta, ci ca pe iubita lui. Suntem atat de asemanatori in aceasta privinta, observam detaliile care tin de ordin estetic, daca ne dorim. El, ca medic. Eu, ca om oarecare, pasionat de orice forma de arta. Se intampla chiar sa discutam despre diverse cazuri medicale, despre anomalii ale societatii, despre preferintele oamenilor, indiferent de sex, despre exagerari, alegeri personale. in ceea ce ma priveste, sunt foarte relaxata in privinta trecerii timpului si am incapatanarea sa constat realist care sunt schimbarile care apar. Stii, cel mai bine le observ in reflexia propriei imagini intr-un geam, atunci cand e soare. Aceasta imagine iti poate arata, ca intr-o aplicatie din telefon, chiar si ce inca nu este sesizabil intr-o oglinda, adica imaginea ta peste cativa ani. Pare obsesiv ce descriu acum, dar este doar o constatare peste care trec zambind. Mi se pare fascinant cum ne transformam, asa cum mi se pare uluitor sa ma intorc la propria-mi prospetime a tineretii, vazand-o pe fiica mea, Eva.
Citeste continuarea pe life.ro
.jpeg)
