Ca sa intelegeti mai bine, Anei ii place sa se imbrace relaxat intre filmari: bluze largi asimetrice, pantaloni comozi si pantofi sport. Ar putea foarte bine sa fie imbracata intr-un sac ca tot ar rasuna fluieraturi vinovate in urma ei.
Naturaletea o salveaza de efortul de a incerca sa fie frumoasa: „Sunt fericita ca am talie mica si ca nu port marimea zero la sutien. Sunt o femeie cu forme, sincer nu ma vad skinny, genul scandurica. Nu am niciun mare secret pentru felul in care arat. Pur si simplu, mama natura a fost generoasa. Recunosc cu mana pe inima cu nu prea fac sport, dar am grija la alimentatie si beau foarte multa apa. Imi plac si ceaiurile, mai ales cel de ghimbir“.
Cui ii seamana? Buzele, un detaliu „deloc de neglijat“, asa cum ii place Anei sa recunoasca, le-a furat de la mama ei, iar restul trasaturilor le-a mostenit de la tatal ei.
Italienii, insa, au decis ca Ana seamana mai degraba cu diva lor, Sophia Loren. Niste prieteni de-ai Anei care locuiesc in Bergamo, Italia, i-au trimis fotografia la un concurs local in care se cauta femeia care seamana cel mai bine cu Sophia. Ana a castigat detasat iar premiul, fotografia de mai jos cu autograful Sophiei Loren, troneaza in livingul ei, la loc de cinste.
Farmecul adevarat vine din gandirea pozitiva. Odata ce ajungi sa o cunosti pe Ana, insa, iti dai seama ca cel mai frumos lucru nu este acela ca seamana fizic cu Sophia Loren, ci ca imprumuta, la fel de natural, modul pozitiv al actritei de 80 de ani de a se raporta la tot ce o inconjoara. Imi amintesc ca Loren spunea mai demult, intr-un interviu, ca ii place sa se trezeasca devreme si sa se ridice din pat chiar si atunci cand gaseste cate un alibi ca sa nu o faca. Are obiceiul ca in fiecare dimineata, timp de o ora, sa se plimbe in parc si se motiveaza mereu sa faca asta spunandu-si ca poate, dupa colt, o sa intalneasca ceva frumos. Asa e si Ana, mereu energica, pozitiva si cu o intelegere aproape cosmica a lucrurilor care conteaza cu adevarat in viata.
Si pentru ca o femeie nu este pe deplin sexy daca nu are umor, iata ce-i place Anei la Sophia: „mi-a placut foarte tare cand a spus ca felul in care arata se datoreaza spaghetelor. Am ras si m-am gandit ca, pana la urma, in viata e important sa ne bucuram din plin. Viata nu e despre diete si restrictii. “
Pe Ana Maria Gheorghe puteti sa o urmariti incepand cu 2 martie, de luni pana vineri la ora 7:50, pe Antena 1, intr-o productie marca Estetica Premium by Andreea Berecleanu.